Sadoveanu

L –am descoperit pe Sadoveanu la 8 ani, intr-o carte pe care o primisem premiu nu stiu pentru ce.
“Venea o Moara pe Siret” a fost prima scriere lecturata. Sadoveanu mi se parea pe atunci magnific si delicat. Mai tarziu avea sa devina familiar si, mai mult decat atat, fenomenal.
Intr-o zi de vara, in prima mea vacanta la bunici, bunul meu m-a luat la camp acolo unde clacasii coseau iarba matura a verii. Pe langa pachetul cu mancare am luat si o carte de Sadoveanu.
Ajuns in dealul cu iarba de cosit, m-am intins la umbra unui copac singuratic si am deschis cartea cu emotie, ca si cum lumea zavorata in ea ar fi putut iesi afara ca dintr-o cutie a pandorei. In cele trei sau patru ceasuri de liniste patriarhala aveam sa constat un fapt extraordinar. Coltul de cer sub care respiram parfum de flori salbatice se contopise cu universul cartii pe care o deschisesem. Pana si apusul de soare se scria in valvataie rosiatica deasupra spinariilor dogorite cu acelasi condei al maestrului. Eu insumi devenisem un punct, sau o litera in opera acelui colt de cer…