La bunici n-a fost revolutie

“…In acea perioada a anului, decembrie, soarele scapata pe la ora patru.
Oamenii isi vedeau in mod obisnuit de treburile lor netulburati de framantarile din Capitala. Aveam 9 ani si-mi amintesc doar ca gerul incepuse a prinde putere si se prelingea in vaile pustii ca o dihanie fantastica . Satul statea cufundat in liniste. Erau vreo 10 grade sub zero si drumul de zapada tocita scartaia sub talpi. Deasupra, pleiade luminoase straluceau in ciorchini de gheata.
Diminetile vantul se petrecea departe spre bistriteni lasand in urma valuri de zapada aruncatze peste garduri… si gerul slabit capitula atunci in fata unui soare prietenos. Era liniste. Apoi seara ningea lin ca intr-un basm al copilariei.
Intr-una din zile cineva a tulburat linistea cu un zvon ce s-a propagat cu ecou de pestera. A venit intre noi si dupa ce s-a asigurat ca nu-l mai aude cineva a spus: “A fugit dictatorul”.