discursul sceptic
Ca sa fugi de dezolare inchide ochii pentru a uita goliciunea lumii.
N-ar trebui sa scriem niciodata despre Univers.
De fiecare data cand o facem gresim;
discursul nostru zilnic e o inlantuire de erori
ce contamineaza gandirea cu indoiala si deziluzie…
numai muzica nu poate fi afectata de virusul indoielii.
Pentru Descartes certitudinea existentei e indoiala.
Pentru apostolul Pavel, credinta.
Intre cele doua gesturi: ratacirea.
Fiecare enunt omenesc contribuie la volatilizarea certitudinii
Culmea amagirii e sa traiesti in minciuna si sa fii convins ca detii adevarul.
Insa vine o vreme cand orice amagire va fi eclipsata de propriul tertip
Eclipsa iluziei incepe cu indoiala – cu ea incepe sa se destrame valul ignorantei.
Minciuna a nascut ignoranta… ignoranta a nascut monstrii
Uimirea a nascut indoiala… indoiala a nascut cugetul… cugetul, existenta…
Dar cine le-a facut pe toate acestea?
Daca ai inventa un raspuns, ai risca sa minti… si mintind ai cadea in ignoranta,
iar ignoranta te-ar face monstru.
Daca te-ai uimi, ai cadea in indoiala, in cugetare, in existenta.
Trebuie sa-ti marturisesc ca in momentele astea, aveam nevoie sa citesc aceste randuri…Profunzimea lor ma fac sa-mi accept suferinta. Am incercat sa scriu un articol personal, dar nu am putut. Am preferat sa refulez in teme economice sau politice, care sa nu-mi solicite EUL, doar intelectul. Astept sa ies din aceasta disperare interioara si sa-mi ragasesc vocea, iar aceste cuvinte simple aruncate pe o pagina de blog, ma determina sa privesc in adanc in propriul sine si sa cuget la ceea ce a fost, sa accept ceea ce este si sa sper la ceea ce va fi! Iti multumesc!